Centrul de Excelență privind Cercetarea Interdisciplinară în domeniul Educației Fizice și Sportului (CECIDEFS) va desfășura conferința cu tema ”Dincolo de doping se poate obține marea performanță”, susținută de prof. dr. antrenor emerit Doina MELINTE, în data 5 decembrie 2022, ora 11, Sala 323, Corpul D al Universității „Vasile Alecsandri”.

La evenimentele organizate vor participa, membrii centrelor de cercetare, cadre didactice și studenți ai Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, invitați din domeniul de specialitate.
Evenimentele se circumscriu unor serii ample de manifestări derulate în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0208: ”Dezvoltarea capacității de cercetare a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău prin consolidarea infrastructurii, colaborare și abordarea unor tematici multidisciplinare”.